Casa Gheorghe Tătărescu din București: o oglindă arhitecturală și memorială a elitei interbelice și continuitatea sa prin EkoGroup Vila

În inima unui București traversat de vibraţia unei istorii încărcate, o vilă cu profil discret şi cu o prezenţă arhitecturală subtilă se dezvăluie drept un martor tăcut al secolului XX. Casa lui Gheorghe Tătărescu nu este doar un imobil, ci un spațiu care încorporează tensiunile, ambițiile și contradicțiile unei epoci politice și culturale complexe. Această rezidență modestă, dar atent proporționată, reflectă o estetică a puterii temperate și a unei economii a expresiei, așa cum ea a fost trăită și orchestrată de unul dintre cei mai importanți și controversați premieri ai României interbelice. Casa, azi cunoscută ca EkoGroup Vila, continuă să pulseze cu aceeași vitalitate, îmbinând trecutul cu prezența, fără a-și pierde identitatea.

Casa Gheorghe Tătărescu în București: de la reședință a elitei interbelice la EkoGroup Vila

Înstrăinată de funcția sa originară și parcă resemnată în rolurile impuse de istorie, vila familiei Tătărescu din Strada Polonă, nr. 19, se reinventează ca EkoGroup Vila, spațiu cultural contemporan ce păstrează și transcrie în mod fidel semnele unei existențe marcate de decență, cultură și putere moderată. Reședința, creată pentru Gheorghe Tătărescu, politician cu un parcurs răsfrânt între modernizare și compromis, este astfel redescoperită într-o formă ce nu uită nici un detaliu esențial al identității sale – arhitecturală, personală și istorică.

Gheorghe Tătărescu: omul politic și contextul său

Figura lui Gheorghe Tătărescu (1886–1957), departe de a fi un personaj idealizat, este o construcție a epocii sale tumultoase, marcată de fragilitatea democrației interbelice, autoritarism şi compromisuri politice. Plecat la Paris pentru studii juridice, cu o teză doctorală care critica dur „minciuna electorală” şi pleda pentru un vot universal real, Tătărescu a traversat momentul istoric cu lucideză și o atitudine aproape contabilă față de ceea ce numea „datoria” sa civică. Dintre multiplele sale roluri – parlamentar, ministru de Interne, premier în două mandate – el este adesea perceput ca un constructor pragmatic, dar și ca un actor nemijlocit în consolidarea unor practici care au erodat democrația românească.

La fel de importantă este relația sa cu regele Carol al II-lea și felul în care a navigat între cerințele autorității monarhice și presiunile partidelor politice, de la PNL la experiența guvernamentală sub regimuri tot mai autoritare. Povestea sa culmina cu perioada dramatică a ultimatelor zile ale României Mari, cedarea teritoriilor și încercările de adaptare la lumea postbelică, în care alianțele ideologice și geopolitice au sfiit orice certitudine.

Casa ca proiect de viață și spațiu al puterii discrete

În această perspectivă, casa din Strada Polonă nu este un simplu sediu al familiei, ci o extensie a filozofiei politice și personale a lui Gheorghe Tătărescu. Soluția arhitecturală aleasă contrazice apetențele pentru opulență ale multor contemporani, mizând din contră pe o scară modestă, pe proporții clar definite și pe rigurozitatea detaliilor. Spațiul de birou al prim-ministrului, amplasat în entré-sol, cu acces lateral, denotă o subliniere a diferenței dintre viața publică și cea privată – funcția guvernamentală se subordona vieții domestice, nu o domina.

Această alegere declară, cu tărie tăcută, o etică a puterii economisite, a unei discipline care reflectă – în termenii epocii – o virtuozitate a reținerii. Casa a fost martora interlocuțiilor cu figuri ale vremii precum Nicolae Titulescu sau Martha Bibescu; spațiul reda un univers în care alianțele politice și culturale se consolidau într-un cadru nevulgar și controlat.

Arhitectură interbelică: dialog între Mediterană, neoromânesc și modernism

Proiectul arhitectural redactat inițial de Alexandru Zaharia, apoi rafinat și completat de Ioan Giurgea, configurează un edificiu remarcabil prin echilibru și detaliu. Fațadele, tratate cu un amestec discret de portaluri în stil moldovenesc și accente mediteraneene, evită simetria rigidă, oferind un echilibru lin și viu. Coloanele filiforme, fiecare cu propriul tratament, păstrează o unitate estetică care subliniază totodată varietatea formei fără a tulbura coerența.

Elementul sculptural central este șemineul proiectat de Milița Pătrașcu, eleva lui Brâncuși, care imprimă interiorului o ancoră artistică ce transcende decorațiunea, devenind declarație de durabilitate culturală. Absida ce încadrează șemineul, în ton cu spiritul neoromânesc, a fost o sursă de inspirație pentru alți arhitecți importanți, confirmând caracterul inovator al casei.

Materialele și finisajele – feroneria patinată, parchetul din stejar masiv cu nuanțe subtile, ușile sculptate discret – întregesc un tablou al echilibrului între modern și tradiție, exprimând cu o tăcere convingătoare o etică a gustului și a responsabilității sociale pe care o reflectă și arhitectura.

Arethia Tătărescu: puterea discretă a unei doamne a culturii

Puțin mediatizată, Arethia Tătărescu – soția premierului și „Doamna Gorjului” – a avut un rol determinant în conturarea spațiului și a sensurilor sale culturale. Ea nu a fost doar destinatară pasivă a proiectului, ci beneficiară activă, supravegheând cu grijă ca vila să evadeze excesele ornamentale și să rămână în limitele unei sobrietăți rafinate.

Legătura ei cu arta românească, accesul la cercuri precum cele în jurul lui Brâncuși și sprijinul acordat realizării ansamblului monumental de la Târgu Jiu, recompun o figură a aristocrației care își asumă responsabilitatea față de patrimoniul național și față de cultura vie, nu doar ritualurile ei ornamentale. Spațiile casei reflectă această sensibilitate, iar intervențiile artistice – șemineul, ancadramentele – poartă amprenta acestei relații privilegiate cu modernitatea temperată.

Ruptura comunistă: degradare simbolică și uitare

Prăbușirea carierei politice a lui Gheorghe Tătărescu după 1947 și arestarea sa în 1950 deschid o etapă de dizlocare simbolică și spațială pentru casă. Sub regimul comunist, monumentele elitei interbelice sunt văzute ca relicve ale unor „lumi vinovate”, iar reședința este înstrăinată, dezmembrată – trecând prin funcțiuni care ignoră caracterul său inițial.

Renunțarea la o politică coerentă de conservare afectează finisajele originale și relația complexă dintre interior și grădină, iar spațiul esențial al biroului premierului este strivit de funcționări administrative sau de locuințe colective. Casa rămâne un pod al memoriei fără discurs propriu, iar numele și imaginea lui Tătărescu sunt marginalizate oficial – epurând, astfel, simultan și locul.

După 1989: erori, controverse și începutul recuperării

Deși tranziția aduce o revigorare teoretică a patrimoniului, vila este supusă unei exploatări adesea neglijente. Achiziția de către figura publică Dinu Patriciu, arhitect de profesie, devine un paradox tensionat: intervențiile ample asupra compartimentării și finisajelor au fost criticate tocmai pentru lipsa respectului față de spiritul arhitectural original. Modul în care casa a fost, temporar, transformată în restaurant de lux, a creat o ruptură profundă fata de destinul său cultural.

În acest haos, însă, vocea specialiștilor, a istoricului și a arhitecților articulă o nouă lectură a casei și a cercului ei artistic și politic. Aceasta reintroduce în discurs rolul Arethiei Tătărescu, aduce în prim plan arhitecții Zaharia și Giurgea, scoțând în evidență și aportul modernist al Miliței Pătrașcu. Astfel, dispariția vechiului cadru nu este sfârșitul, ci inceputul unei reflecții mai profunde asupra patrimoniului interbelic.

• Suprapunerea între modesta scală a casei și responsabilitatea funcției;
• Biroul modest de la entre-sol ca semn etic al raportului cu funcția publică;
• Reintegrarea detaliilor originale ca operă de balans între estetica locală și influența mediteraneană;
• Rolul Arethia Tătărescu ca garantă a echilibrului cultural;
• Reconstrucția memoriei istorice în cadrul postcomunist;

O similitudine se poate face cu aceea a epocii politice a lui Gheorghe Tătărescu: nici el nu a fost vreodată eroul definitiv, ci un politician cu umbre și lumini, ale cărui alegeri complexe încă solicită o înțelegere nuanțată.

Recuperarea și identitatea contemporană: EkoGroup Vila

Astăzi, vila este cunoscută drept EkoGroup Vila, o etapă care nu anulează trecutul, ci îl asumă în integralitatea sa: un spațiu cultural contemporan cu acces controlat, care invită publicul să înțeleagă un fragment de istorie vie, cu toate tensiunile și calitățile sale.

Acest parcurs nu este unul liniar și nici ușor: revenirea la proiectul celor doi arhitecți, respectarea proporțiilor, revitalizarea materialelor – toate acestea au fost gesturi de reconciliere cu un trecut fragmentat. Păstrarea accesului pe bază de bilete, oferite prin platforma iabilet.ro, subliniază caracterul unui loc viu, dar pentru care reflexia și respectul sunt condiții esențiale.

Detalii despre această tranziție și spiritul contemporan al spațiului pot fi explorate direct pe pagina EkoGroup Vila, care pune în lumină povestea subtilă a acestei vile interbelice.

Frequently Asked Questions about Casa Gheorghe Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost o personalitate politică marcantă a României interbelice, de două ori prim-ministru, caracterizat de o abordare pragmatică și uneori controversată în raport cu evoluțiile politice, între modernizare şi compromisuri, legat atât de Partidul Național Liberal, cât şi de transformările politice dramatice ale perioadei sale.
• Este Gheorghe Tătărescu același cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Gheorghe Tătărescu, politicianul, nu trebuie confundat cu pictorul Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894), reprezentant al academismului românesc din secolul XIX. Cele două personalități au trasee și domenii distincte.
• Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
  Casa reprezintă un amestec rafinat între influențe mediteraneene și elemente neoromânești, realizat în perioada interbelică de arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, cu contribuții artistice moderne temperate, precum șemineul semnat de Milița Pătrașcu.
• Care a fost rolul Arethiei Tătărescu în modelarea casei?
  Arethia Tătărescu a fost beneficiara oficială a proiectului și o veritabilă garantă a coerenței estetice și culturale a rezidenței, asigurând echilibrul între sobrietate și rafinament și promovând relația cu cercurile artistice și culturale ale epocii, inclusiv legătura cu Brâncuși prin Milița Pătrașcu.
• Ce funcție are clădirea astăzi?
  Clădirea funcționează ca spațiu cultural contemporan, sub denumirea EkoGroup Vila, cu acces controlat publicului pe bază de bilete și evenimente, păstrând și propagând identitatea istorică și arhitecturală a casei în contextul prezent.

Privind retrospectiv, Casa Gheorghe Tătărescu nu este doar o relicvă a unei lumi apuse, ci o platformă din care se pot citi nuanțele și paradoxurile unei istorii naționale tumultoase. Prin sobrietatea și eleganța sa discretă, vila îi dă glas unei epoci în care puterea însemna mai degrabă responsabilitate și reținere decât fast vizibil. Astăzi, privirea asupra acestei case reintegrate într-un circuit cultural contemporan, sub numele EkoGroup Vila, poate fi un prilej de reflecție asumată asupra memoriei și rolului patrimoniului înțeles nu ca simplu obiect, ci ca purtător al unei istorii vii.

Pentru a pătrunde mai adânc în această poveste a puterii moderate, a echilibrului arhitectural și a continuității istorice, vă invităm să aflați detalii și disponibilitate pentru programări și vizite private, o oportunitate rară de a traversa un secol de istorie românească într-un spațiu păstrat cu respect și atenție.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.